Grupul DIGI va închide definitiv rețeaua 3G până la jumătatea anului viitor, pe fondul extinderii 5G. Câți români folosesc noul spectru

Grupul DIGI va închide definitiv rețeaua 3G până la jumătatea anului viitor, pe fondul extinderii 5G. Câți români folosesc noul spectru
Publicat: 19/12/2022, 16:54

Conducerea Grupului DIGI | RCS & RDS a anunțat, luni, că va renunța la întreaga rețea 3G până la jumătatea lui 2023, numărul abonaților care foloseau acest spectru fiind foarte mic, de câteva mii, raportat la cele 8,7 de milioane de abonați ai serviciilor de telefonie mobilă, la nivel de grup. Astfel, pentru acești clienți, compania a oferit pachete promoționale astfel încât clienți să își poată actualiza telefoanele în rețele 4G sau 5G, a explicat Valentin Popoviciu, vicepreședinte al Grupului DIGI. Potrivit declarațiilor sale, compania menține rețeaua 2G pentru cei care nu intenționează să folosească rețelele noi.

Spectrul 5G înseamnă, în principiu, o schimbare tehnologică și, probabil, în următorii cinci, șase ani, va deveni predominant, a transmis, luni, conducerea Grupului DIGI, în cadrul unei întâlniri cu presa. Dacă în 2019, când DIGI a lansat serviciile comerciale 5G, erau doar aproximativ 10 tipuri de telefoane care puteau folosi această tehnologie, iar în prezent sunt în jur de 900. „Acum e momentul în care vom vedea o schimbare”, a explicat Valentin Popoviciu. „3G va fi închis probabil în totalitate până la jumătatea anului următor”, a precizat vicepreședinte al Grupului DIGI.

Grupul DIGI a ajuns la peste 20 de milioane de clienți, respectiv unități generatoare de venit, dintre care8,7 milioane de abonați pentru serviciile de telefonie mobilă, potrivit lui Serghei Bulgac, CEO al Grupului DIGI, 5,4 milioane, pentru servicii de televiziune, 4,8, internet fix și 1,2 milioane, telefonie fixă. În perioada ian-septembrie, DIGI a avut venituri de 1.162 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de primele nouă luni ale anului următor.

„Noi nu am crescut prețurile în 2022, cu siguranță nu o să le creștem în ultimele două săptămâni și o să încercăm să le menținem cât mai atractive și accesibile cât mai mult timp”, a precizat Serghei Bulgac.

Evoluția 5G în România

Conform unui studiu recent, realizat de Ericsson ConsumerLab. 2% dintre consumatorii de servicii mobile din România utilizează 5G, iar trei din zece utilizatori de smartphone-uri din România (31%) intenţionează să se aboneze la servicii 5G în următorul an

Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prima versiune comercială a 5G a fost lansată în România în mai 2019, în câteva localități, serviciile fiind disponibile în rețelele a trei operatori. La începutul anului 2021 acoperirea 5G era limitată la mari centre urbane (București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Timișoara etc.) și la un număr redus de zone mediu și mic urbane ori rurale. În timp, serviciile 5G vor fi disponibile în tot mai multe localități.

În 2022, rețelele din România utilizau 805 MHz de spectru radio pentru furnizarea serviciilor către utilizatori, din care 70 MHz după procedura de selecție ANCOM din noiembrie 2021. La procedura de selecție din noiembrie 2022 (cunoscută drept „licitația 5G”), ANCOM a alocat drepturi de utilizare (licențe) pentru 420 MHz: 110 MHz suplimentari din 2023, 50 MHz suplimentari din 2026, iar pentru 260 MHz utilizați în prezent urmează a fi emise licențe noi începând cu 2026. Astfel, rețelele din România pot utiliza un total de 915 MHz spectru radio începând cu ianuarie 2023, respectiv 965 MHz începând cu ianuarie 2026.

Pentru cei 70 MHz alocați la procedura din noiembrie 2021, operatorii au plătit 43,4 milioane euro. Pentru cei 420 MHz alocați la „licitația 5G” din 2022, operatorii au de plată 432,6 milioane euro.

Primii bani ajung la bugetul statului în decembrie, respectiv 109 milioane de euro, iar ultima tranșă va fi în 2028, de 80 de milioane de euro.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au descoperit un mini-Neptun într-un sistem stelar binar
×